joi, 2 ianuarie 2014

Nu-mi amintesc

                                                                    Nu-mi amintesc
      Nu-mi amintesc de momentul acela cand adia o usoara mireasma a florilor din parcul in care obisnuiam sa ne intalnim ...
       Nu-mi amintesc de prima clipa cand te-am zarit si m-am indragostit de tine.Eram cea mai timida fiinta de pe pamant.Cine erai tu?
        Nu-mi amintesc ziua aceea in care mi-ai lasat in fata portii cea mai frumoasa floare pe care si acum o pastrez intr-o carte pe care o citesc la infinit...
         Nu-mi amintesc lacrimele de pe obrajii tai atunci cand credeai ca totul s-a sfarsit.Lumea se abatea asupra noastra.Toti incercau sa ne distruga sufletele.
         Nu-mi amintesc sentimentul de tristete si singuratate pe care l-am nutrit atunci cand ai parasit aceasta lume si m-ai lasat visand...la ingeri, la stele, la tine...
          Nu-mi amintesc de faptul ca nu voi inceta niciodata sa scriu despre tine...raza mea de inspiratie vesnic vie.

Intre vis si realitate...sunt eu

                                                               Intre vis si realitate...sunt eu



                Era o zi ploioasa din noiembrie.Cand consideram ca nu poate fi mai rau, incepe a suiera un vant teribil de rece.Asa e si sufletul meu acum,din pricina lui,din pricina tuturor.Am ajuns sa fiu genul de personaj care se intreaba mereu cum ar fi fost daca...Nu trebuia sa privesc inapoi atunci.Drumul meu avea un singur sens,iar eu am ales sa merg inapoi,mereu si mereu.Si cand te gandesti ca s-ar putea ca maine sa nu te mai trezesti...ai mai da timpul inapoi sa schimbi ceva?
               Pe drumul noroios zaresc ceva bizar.O fi o floare,o fi o stea sau doar imaginatia mea nebuna care cauta sa ma scoata din acest univers.In zadar.Totul e pustiu.Sunt singura intr-un loc necunoscut dar familiar...viata.Tineam sa cred ca am un adevarat talent:imaginatia,dar nu e.Am atat de multe asteptari de la mine,dar tot ce fac e sa ma schimb,devin alta persoana,o persoana pe care nu as vrea sa o cunosc,dar devin,incet ,incet,devin ceva ce nu pot intelege.
               As vrea sa dansez pe varful unui munte.Singura.Asa cum sunt eu de obicei,sau cel putin asa ma simt.Stau aici de 24 de ore.Privirea din ochii lor spun totul.Am disparut.Nu mai sunt eu.De ce ma critica pentru ca sunt schimbata?Ei m-au schimbat.Ei m-au determinat sa fiu ceea ce sunt acum.
               Ma tem sa ma trezesc de dimineata.Nici macar nu sunt pregatita sa intampin noaptea.Stelele incep sa dispara.Frigul ma cuprinde.Decembrie vine cu fulgii de nea reci,dar care iti incalzesc inima.Ar trebui sa fiu fericita.De ce nu sunt?De ce nu mai e la fel.De ce nu pot sa fac sa fie bine?S-a stins lumina din ochii mei.
              E o lume magica,cea in care traiesc eu.Fara tine,fara nimeni,fara pic de iubire.Fara nimeni care sa-mi stea in cale,dar totusi nu pot izbandi singura.Cum pot explica faptul ca am devenit atat de dependenta de a avea pe cineva alaturi.De ce m-ati tradat toti?De ce ati disparut atunci cand aveam nevoie de criticile voastre?
              As vrea sa imi pot asculta din nou bataile inimii.Insusi particulele fiintei mele s-au modificat tragic.Sunt un monstru,o creatura rigida,lugubra,gata sa distruga tot pentru a obtine ce-si doreste.Ne-am nascut pentru a muri.Ar trebui sa riscam totul,altfel riscam sa pierim fara a fi trait vreodata.
               Arunc o privire pe fereastra intredeschisa.Afara totul arde in flacari.Am distrus tot ce insemna viata,fericire,iubire.Dispretuiesc tot ce inseamna suferinta,dar noi suntem intr-un razboi fara izbanda.Cum sa sting focul pacatelor noastre?Intr-un final vom deveni una si aceiasi fiinta,intr-o cautare continua a luminii.
           Cu incredere,autoritate si devotament voi trece mai departe.Nimic nu e imposibil.Granitele propriei mele fiinte vor fi doborate de puterea pe care am dobandit-o din pricina vietii.Frivolitatea si rautatea voastra nu e eterna.Au trecut cele 24 de ore...a sosit vremea sa ne trezim la realitate...