luni, 29 octombrie 2012

O PAGINA DIN VIATA...


O PAGINA DIN VIATA...


18 Octombrie 2012...o zi ca oricare alta.Stau linistita in incaperea pe care o numesc des „camera mea”.Linistea e apasatoare...simt nevoie sa evadez din acest spatiu lugubru...Totul e atat  de...gol.Goala ma simt si eu  pe dinauntru...nu mai am incredere in nimeni...cu atat mai putin in mine...in gandurile mele sadice.E absurd...stiu...eu sunt absurda.Nu stiu ce vreau...nu stiu ce caut...nu stiu daca sunt fericita sau nu...dar nu simt nicio remuscare...nici un regret...nu as varsa nicio lacrima ...
Parca plutesc.Fascinant!Stau si ascult cea mai frumoasa melodie: LINISTEA! Dar cat va mai dura asta?Tind sa cred ca sunt captiva intr-o lume muta...poate e doar in mintea mea...nu...nu poate...ci sigur!M-am saturat de vorbele goale ale oamenilor...ce stiu ei?CE STIU EU?Acesti patru pereti parca vor sa ma invaluie in singuratatea lor...cine sunt?Unde sunt?Vreau sa ma trezesc!
De ce oamenii continua sa-mi scoata in evidenta defectele...de parca eu nu le vad deja...Ce absurd...aberant...o tampenie cum nu exista...Din moment ce cunoastem adevarata natura a oamenilor,de ce le cerem sfaturi si pareri?De ce riscam sa fim raniti?Poate nu sunt rai!Poate sunt doar sinceri si neintelesi.Poate incearca sa ne deschida ochii...Rai sau nu...cert este ca fara rautate nu exista bine...fara minciuna nici adevar...
De ce nu ma lasati sa dorm?De ce vrei sa ma doborati la pamant?Incerc sa ascult adierea vantului...dar nu-l aud!Cu ce am gresit eu...cu ce am gresit noi toti ca ne-am nascut in lumea asta frivola...cruda si nemiloasa.De ce nu ma lasati sa dorm?De ce tot continuati ale voastre jocuri necurate?Se poate?Macar cateva secunde...sa simt si eu sum e sa te detasezi de univers...
E simplu.Ignoranta!Nu mai pun la suflet vorbele voastre...gandurile voastre...ideili voastre sumbre...Nu ma mai puteti atinge acum.Lumea e a mea!Nu aveti putere asupra mea...sunt doar eu si restul lumii...
Ma prabusesc!Intunericul ma invaluie in ale sale valuri ametitoare.Spaima si haosul se abat asupra mea.Vad o raza de lumina in departare.Oare acolo sta ascuns norocul meu?Cand imi va veni si mie vremea sa devin cineva in lumea celor mari?Eu sunt doar un fluture nechibzuit in cautarea drumului spre cunoastere.Tormentul interior e singurul meu prieten...un suflet bland care incearca sa ma indeparteze de el...”De ce?”...”Trebuie sa te departezi de mine pentru a-ti fi bine...trebuie sa-ti gasesti calea...acesta e demersul lucrurilor, nu te speria...e adoar un vis...TREZESTE-TE!”
Deschid ochii incetisor.E o noua zi.Mie teama de ce va urma....Ce e sunetul acela asurzitor...nu se poate...latratul cainilor...se pare ca au vazut o pisica sau ceva.Nu...nu se poate!Pot auzi vantul si sunetul asurzitor al stropilor de ploaie care lovesc fereastra.Zambesc...Totul e limpede acum...SUNT LIBERA!Nu mai depinde de voi...ganduri rele.Pot face alegeri...mai ales greseli...dar totusi, sunt libera sa aleg!E nevoie de putina rabdare..timpul le rezolva pe toate...cu putin imbold din partea mea poate, dar macar o sa fiu eu...doar eu...cu miile de ganduri ce-mi strabat mintea...

Vise


                                                                 Vise





    Un duium de ganduri imi strabat mintea acum...Stau aici, lipsita de inspiratie, intr-un univers posomorat.As vrea sa pot evada, dar incotro sa ma indrept?Toata lumea ma respinge.Nu imi gasesc menirea pe acest pamant.Ar putea cineva sa ma inteleaga?Nimanui nu o sa-i pese vreodata.Cert este ca fiecare om e meschin cand vine vorba de propria persoana.Nu-mi pot da seama cum ii lasa inima sa fie atat de reci.
                Respecta si vei fi respectat.Ajuta si vei primi inzecit..Ce drept am eu sa judec oamenii?Niciunul.Chiar si cel mai rau si egoist om de pe pamant are un trecut,o familie si o inima.Probabil,inainte sa ne pripim cu pareri negative,ar tebui sa ne punem in situatia lui.
         Azi-noapte am avut cel mai nebunesc vis.Conduceam un autovehicul de mare viteza.Initial nu puteam detine controlul-acest lucru mi se intampla deseori in vise-apoi am preluat controlul si toata lumea era a mea.Era frumos...incredibil...de vis...o viteza nemaipomenita.Nicicand nu credeam ca pot zbura si in acelasi timp pot vedea lumea...intr-o singura clipita.Se spune ca e bine sa te visezi zbutand...Oare?Ai grija sa nu visezi cu ochii deschisi...s-ar putea sa te prabusesti si sa nadajduiesti in zadar.Asta am realizat abia apoi...cand mi-am pierdut aripile.Am cazut intr-un loc neobisnuit...dar familiar.Am incercat sa-mi gasesc drumul spre casa...dar unde e locul acela miserios pe care toti il numim CASA?Toate strazile imi erau cunoscute...totusi nu stiam pe unde s-o apuc.Acesta e doar nu vis...un vis in care traim cu totii.Ne apar o multime de oportunitati in viata...pe care sa o alegem?Nu stiu!Cine poate sti?Nici nu pot exprima in cuvinte ceea ce simt acum.Ce se va intampla daca nu o sa-mi gasesc drumul...calea spre succes?
Iar nu reusesc sa adorm...mie teama sa mai visez!Daca nu o sa ma mai trezesc vreodata?Daca eu visez acum si nu-mi dau seama?Deseori mi se intampla sa nu fac distinctia dintre realitate si absurd.E aberant.Stiu!Viata nu e un joc cinstit.Viata nu poate fi pacalita.Astept in fiecare zi soarele care nu apune...va puteti imagina, doar lumina, fara intuneric,fara pericole care ne pandesc la fiecare colt de strada?
As vrea sa fiu o stea...o simpla stea de pe cer...sa pot fi mai aproape de Dumnezeu.Asa ca visez...doar in vis pot fi cine vreau.As vrea sa-L intreb pe El cum ar fi fost viata mea daca m-as fi nascut in alte circumstante...Oare as fi fost mai implinita?Fara scandaluri?Fara certuri? Probabil NU!De ce ne e atat de greu sa realizam ca avem tot ceea ce avem nevoie chiar aici,langa noi...
Viata care o traim pare a fi un VIS1Dar oare cine viseaza?Raspunsul e simplu:NOI!Noi ar trebui sa fim cei care modeleaza cursul firesc al acestui vis,noi ar trebui sa fim cei care detinem controlul si sa facem ceva...sa realizam ceva....sa...nu stiu...ceva.Avem nevoie de o explozie in inimile noastre pentru a ne trezi simturile...mireasma florilor...adierea vantului...un cantec de dragoste...
Cand o sa fie satui oamenii sa se urmareasca ca Tom si Jerry?Cand vor termina sa se urasca si sa-si bage bete-n roate?As merge o mie de kilometri pentru a afla raspunsul la intrebarile mele irationale...dar la ce m-ar ajuta asta?Ma simt din nou captiva intr-un univers intunecat, sumbru...in care nu-mi gasesc locul.As striga dupa ajutor dar ce sanse sunt sa ma auda cineva?
Viata e grea.Pericolele ne inostesc pretutindeni.Daca as putea sa fac ceva...daca as avea puterea sa schimb lumea asta rea...Inca visez?Simt un gol in stomac...tinde sa ma invaluiasca in intuneric...frica...absurd.Ma prabusesc...nu mai am nici o sansa la viata!Incerc sa tip...cine o sa ma auda?Cine o sa-mi intinda si mie o mana de ajutor.Viata pare a fi un cosmar...cel mai cumplit cosmar.Incerc sa ma trezesc...dar nu pot!Ceva imi spune ca am o multime lucruri de facut INAINTE SA PLEC...
In acest loc-cald , bland,afectuos- am crescut puternica...am capatat o multime de sperante.Gata!Acum incepe misiunea imposibila!Imi voi schimba numele si voi pleca in alta tara...o sa fiu traficant de droguri sau ...Ironia sortii face ca menirea noastra in viata nu este de a fugi, ci de a infrunta orice ne iese in cale.In fuga ta zadarnica s-ar putea sa te impiedici...atunci a disparut...a disparut toata intrederea in fortele proprii...pe care, oricum, cand o dobandesti...altii ti-o distrug.Chiar nu isi dau seama cat de absurzi sunt ...sau cat de stupizi si egoisti ii determina cei din jur sa devina?Degeaba!Totul e in mintea noastra...totul e doar un VIS!      

marți, 7 august 2012

Inspiratie


                                                            INSPIRATIE




         Oare cum sa incep?Acesta este cel mai ostenitor lucru cu putinta.Nicicand nu am fost constienta de adevaratul meu potential, in a indeplini un obiectiv aparte.Astfel ma pierdeam in abis, sfarseam trista,  ma gandeam tot timpul cum ar fi daca...dar nu totul era cum intentionam.
         Crima.Totul sfarseste.Oare cum sa trag  de timp cand tot ce am in gand e faptul ca regret ca nu am facut aia, aia si aia.Nu am de ales.Merg inainte. Beneficiez de tot ce ma inconjoara, ca mijloc de inspiratie,spre exemplu , privesc un mirific peisaj de primavara,destul de calduroasa, cu flori,iarba,un parc cu batrani care stau pe bancute depanand amintiri din copilaria lor, si un lac in care se scalda copilasi,cerul oglindindu-se il el.Acest gand genereaza aparente intrucatva adevarate despre zbuciumul interior al oamenilor.Dar nu are nici un sens ce spun.Evident.Nici nu trebuie .Asa se pot gasi mai multe moduri de interpretare...aceasta poate fi o adevarata cale pentru a indeparta plictisul din viata noastra monotona.Privesc cerul.Oare ma poate inspira?Poate e doar o iluzie.Ce e cerul pana la urma?De ce e albastru?De ce imi aduce aminte de persoanele care imi lipsesc, de fiecare data cand il privesc?Ei bine nu toate intrebarile au un raspuns.Poate nu unul care sa-mi convina.Pornesc televizorul pentru a asculta muzica.O da!O metoda extravaganta pentru relaxare.Ma intreb oare cantaretii simt ceea ce cant sau canta doar pentru ca asta e meseria lor.Oare Joanei Jett chiar ii place rock and roll-ul sau doar canta asa de dragul muzicii.Ei bine, cert este ca atunci cand fredonez o melodie, pot simti pasiunea, dorinta arzatoare de a ma contopi cu muzica, asemenea unei pasari calatoare, care poate zbura departe fara a-i pasa de nimic.
              Anii de liceu s-au sfarsit.Sunt cuprinsa de un sentiment de dizgratie,pentru ca nu am avut inspiratie la momentul oportun, dar poate nu aveam nevoie, am trecut peste greutatile apasatoare ce s-au ivit prin drumul meu in viata.M-am folosit doar de capacitatile mele, de care eram constienta.A fost o experienta placuta.Am cunoscut persoane minunate.Pe intreaga durata liceului, opinea mea era ca dupa liceu viata mea se va sfarsi, dar aceasta de abia acum debuteaza.E dificil.E frumos.E interesant.Am avut sansa sa descopar multe lucrui noi, sublime, pe care nu mi le-as fi imaginat nicicand.Am realizat ca oriunde ai merge, oamenii sunt tot oameni. Ar fi gresit sa gandesc altfel.Oamenii raman oameni, indiferent unde s-ar indrepta.Imi aduc aminte cum nimeni nu m-a inteles vreodata, dar nici eu nu ma inteleg cateodata.Sunt o fire dificila, greu de deslusit, nici eu nu m-as putea cunoaste in totalitate.
         Soarta a fost blanda cu mine.Am crescut intr-un loc minunat.Fara prieteni, fara anturaje.O viata normala,obisnuita,desi deseori a fost trista.Am trecut peste toate.Nu-mi pot imagina viata departe de acest loc, cu animale care imi lumineaza viata, cu iarba moale de pe camp in care ma tavaleam si radeam,culoarea graului ars de soare intr-o zi de iulie, sau chiar praful lasat in urma secerisului.Imi amintesc si acum primele vanatai facute cand am invatat sa merg pe bicicleta.Nu eram un copil razgaiat care sa-si bata parintii la cap toata ziua.Mi-am vazut de de treaba mea.Am lucrat si am ajutat cat am putut.Ii surprindeam pe cei din jurul meu cat puteam, dar ei, in schimb ma indemnau  deseori sa tac si sa stau cuminte.Cui sa-i pese ca eram o fetita cu vise mari?Cu siguranta doar mie.Mai tarziu am realizat ca sunt inconjurata de persoane care ma sustin in tot ceea ce-mi propun.
            Ma intreb cum ar fi fost viata mea fara sa am cea mai buna prietena alaturi.Cu ochii ei albastri ca cerul senin care parca isi cheama nori pentru a starni ploaia.Mi-e teama sa ma uit prea mult in profunzimea lor.Poate imi amintesc de atmosfera timorata de vara din anii copilariei, cand priveam cerul cu cel mai mare drag.Adoram sa privesc norii, sa ma uit la umbra faurita de soare , pentru a-mi da seama cat este ceasul.Cel putin, in vremurile acelea, nu conta pentru nimeni faptul ca nu cunosteam care e stanga si care e dreapta, acum problema se ingroasa.Mie frica sa recunosc ca am o fobie, deoarece nu stiu cum sa o descriu,sa o explic sau sa o inteleg.
           De ce nu ma lasa oamenii in pace sa meditez? Urasc intreruperile.Stau.Ma rdic.Ma invart prin incapere si incep sa inlatur toate gandirile rele.Ma gandesc la oamenii care au un caractez atat de slab , incat le e rusine sa recunoasca un adevar, o pasiune, o problema despre ei pentru a nu fi luati drept idioti.Eu bine acest lucru nu e drept.Nimeni nu are dreptul sa judece.Imi doresc sa am masina, sa conduc in cerc, sa vad cat timp pot sa rezist observand lucrurile familiare de o multime de ori. Cu siguranta m-as plictisi, daca aceste locuri, oameni sau sentimentenu ar fi captivante. In alta ordine de idei, as vrea sa descopar enigme, ciudatenii ce nu pot fi explicate.Ar fi un success.Nu sunt corecta.M-am pripit si am judecat gresit.Nu pot declara ca ceva e ciudat doar pentru ca eu nu ii gasesc o explicatie concreta, care poate fi inteleasa de toti.
              De nenumarate ori ma decid sa renunt la ceva sau la cineva si incep , cu spaima, sa inlatur toate amintirile legate de acel ceva sau cineva, apoi regret.Am realizat, evident, ca nu gandesc inainte de a actiona.Daca imi propun sa omor pe cineva...asta fac...fara a ma gandi....apoi imi pare rau si nu inteleg ce am avut in cap.Acesta e doar un exemplu...nu o sa omor pe nimeni, cel putin nu intentionez acest lucru.
          Cel mai mare regret al meu s-a nascut in momentul in care am incercat sa ajut pe cineva dar eu , defapt, i-am facut rau, fiind, poate, la un pas de a-i strica viata.Pana la urma nu s-a dovedit a fi foarte rau, intrucat am avut prieteni pe cinste, pe durata liceului, care m-au inteles, si nu m-au considerat ciudata.
        Si din nou, ma abat de la subiect.Dar care e subiectul pana la urma?A da....inspiratie.Ce ma inspira pe mine cel mai mult?Tot ce ma inconjoara.E necesar doar sa dau frau liber imaginatiei, la fel ca intr-un vis, dar cateodata visele o iau razna si devin fara sens.Poate acesta este scopul lor .De nenumarate ori , asteptam cu nerabdare sa visez, pentru a descoperi locuri noi, lucruri interesante si persoanje de neimaginat.Cert este ca intotdeauna voi  fi un inger nechibzuit care se mistuie spre abis.
       Astept.Dar ce astept?Ei bine niciodata nu am avut raspunsul la aceasta intrebare,poate nu exista ,sau poate... Sa presupunem ca deocamdata astept o sursa noua de inspiratie.Asteptarea poate fi , poate, un remediu pentru suflet, o detasare completa de lume, dar , in acelasi timp, o agoniseala ieftina.Cateodata, sentimentul acela pe care il simt cand astept cu nerabdare ceva, este atat de puternic incat nu as vrea sa ma lipsesc de el, asa ca astept...